Piatra Neamţ deschide…Lada cu zestre! Piatra Neamţ deschide…Lada cu zestre!
Sărbătoarea artei populare de la Piatra-Neamţ a ajuns la ediţia a XIV-a şi, mai mult ca oricând, ne propunem să aducem în prim plan... Piatra Neamţ deschide…Lada cu zestre!

Sărbătoarea artei populare de la Piatra-Neamţ a ajuns la ediţia a XIV-a şi, mai mult ca oricând, ne propunem să aducem în prim plan portul popular tradiţional.

Sute de ani ţăranii l-au îmbrăcat cu mândrie şi l-au transmis din generaţie în generaţie. Meşterii populari îl poartă şi îl promovează în toate colţurile ţării, unde participă la diferite manifestări. A devenit sursă de inspiraţie pentru artişti, iar faima a depăşit graniţele româneşti. Este sărbătorit; mai întâi i s-a dedicat o zi iei (24 iunie) şi apoi întregului costum popular (în a doua duminică din luna mai). În acest context, tema festivalului nemţean din acest an este Tradiţie şi actualitate în portul popular românesc. Vor participa meşteri recunoscuţi (cu prezenţe anuale la Piatra-Neamţ, dar şi unii care vor expune aici pentru prima dată), din toate domeniile artei populare: ceramică utilitară şi decorativă, prelucrarea lemnului şi a osului, textile tradiţionale, ouă încondeiate, icoane şi pictură naivă, măşti, podoabe, jucării şi, mai ales, port popular. Un târg bogat, cu peste 80 de meşteri!

Costumul popular a fost mai mult decât o piesă de vestimentaţie, iar o parte din sensurile acestuia va fi descifrată cu ocazia lansării volumul etnologilor Ligia Fulga, Gabriela Chiru, Discursul ritual şi costumul tradiţional din sud-estul Transivaniei (Braşov, 2018). De asemenea, iubitoarele iei nu trebuie să rateze expoziţia Cămăşi noi, motive vechi, găzduită tot de Muzeul de Artă Piatra-Neamţ (24-25 mai 2019), realizată în colaborare cu Şezătoarea de Bacău şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău. Mulţumim doamnelor Feodosia Rotaru, Felicitas Farcaş-Lohan, membrelor Şezătorii de Bacău!

Simpozionul Tradiţie şi actualitate în portul popular românesc (sâmătă, 25 mai, ora 9.00, la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ), cu participarea unor reputaţi specialişti din ţară, îşi propune să abordeze o parte a acestei vaste problematici: de la preţioasa moştenire, la reproducerile de calitate sau sau la cele lipsite de valoare.

Pentru că încurajează meşterii populari autentici, şi în acest an, Consiliul Judeţean Neamţ şi Complexul Muzeal Judeţean Neamţ vor aorda cele trei premii ale festivalului, în urma aprecierilor făcute de un juriu compus din specialişti de la muzeele de etnografie din ţară: Premiul pentru creaţie în arta populară, Premiul pentru promovarea artei populare şi Premiul „Neculai Popa”.

Organizatorii Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre”, ed. a XIV-a, sunt: Consiliul Judeţean Neamţ, Consiliul Local şi Primăria Piatra-Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Asociaţia Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţ şi Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Constantin Matasă”.

Pentru imaginile folosite la realizarea materialelor publicitare, mulţumim doamnei dr. Elena Florescu, domnilor Cornel Miftode şi Octavian Popa, precum şi frumoşilor tineri Ecaterina Vieru şi Răzvan Verzea care au purtat costume populare din judeţul Neamţ.

Continuăm tradiţia, prezentăm arta populară în faţa dumneavoastră!

Muzeograf Florentina Buzenschi,

Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ

Viaţa Nemţeană