Piatra Neamţ: Aşa vor arăta noile puncte de colectare a deşeurilor! Piatra Neamţ: Aşa vor arăta noile puncte de colectare a deşeurilor!
Zilele acestea, am ales noile sheltere de gunoi ce se vor regăsi la Piatra Neamț, din toamna. După îndelungi socoteli, am decis să optăm... Piatra Neamţ: Aşa vor arăta noile puncte de colectare a deşeurilor!

Zilele acestea, am ales noile sheltere de gunoi ce se vor regăsi la Piatra Neamț, din toamna. După îndelungi socoteli, am decis să optăm pentru un model ce presupune un cost de până la 5 ori mai redus, față de platforma de colectare subterană. De asemenea, noul punct de colectare este sub prețul care ar fi fost necesar pentru construcția celor propuse inițial pe bază de cartelă, anunţă notează viceprimarul Bogdan Gavrilescu pe pagina sa personală.
Noul model al punctului de colectare este suprateran, închis și permite colectarea selectivă a deșeurilor. Acesta este realizat dintr-un cadru metalic, cu pereți și acoperiș din panouri termoizolante cu suprafețe metalice. Fiecare modul include câte un euro-container de 1100 l, prevăzut cu o ușă dotată cu sistem de închidere cu cheie și au încorporate fante speciale pentru introducerea deșeurilor. Aceste modele permit suplimentarea sau diminuarea numărului de module, în funcție de necesitate.

Cel mai probabil, primul cartier care va beneficia de noile puncte de colectare va fi cel central, urmând ca treptat, acestea să fie înlocuite în toate zonele orașului. Pentru zona centrală a orașului Piatra Neamț, s-a stabilit montarea a 67 de noi sheltere. 13 cu module simple, 43 duble și 11 puncte de colectare cu trei module. Sperăm ca în toamna acestui an, să montăm deja noile modele de sheltere ce vor fi achiziționate de municipalitate.
La capitolul avantaje, punctăm faptul că aceste modele nu necesită autorizație de construcție, nu au nevoie de autorizație ISCIR, elimină mirosul neplăcut din jurul lor, este exclus accesul animalelor, nu necesită utilaje speciale de încărcare. Faptul că se poate realiza cu ușurință colectarea selectivă a deșeurilor, presupune o amortizare rapidă a costurilor. De asemenea, în alegerea noului model de sheltere, am ținut cont și de faptul că designul este unul plăcut și nu necesită un spațiu foarte mare, precizează viceprimarul Gavrilescu.

La nivelul municipiului Piatra-Neamț, vor fi amplasate 420 de noi puncte de colectare.

Viaţa Nemţeană