Neamţ: Ministrul Mediului, reacţie dură pe subiectul gunoaielor de pe Lacul Bicaz Neamţ: Ministrul Mediului, reacţie dură pe subiectul gunoaielor de pe Lacul Bicaz
Cei care aruncă deşeuri în locuri neamenajate trebuie să plătească amenzi foarte mari şi, în urma monitorizării situaţiei actuale, vom aduce modificări legislative în... Neamţ: Ministrul Mediului, reacţie dură pe subiectul gunoaielor de pe Lacul Bicaz

Cei care aruncă deşeuri în locuri neamenajate trebuie să plătească amenzi foarte mari şi, în urma monitorizării situaţiei actuale, vom aduce modificări legislative în acest sens, a declarat, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, referindu-se la situaţia în care o cantitate foarte mare de PET-uri a ajuns în lacuri de acumulare, fiind adusă de apa scursă de pe versanţi.

Lacurile de acumulare nu ţin de Ministerul Mediului. Ce ţine de Ministerul Mediului este controlul asupra tuturor celor care încalcă legea, care aruncă PET-urile fie pe albia râurilor, fie în păduri. Măsurile au fost luate încă din 2015, când am modificat Legea picnicului, când am obligat ca toate acţiunile noastre turistice să fie reglementate, iar sancţiunile au fost modificate. Chiar săptămâna aceasta am emis un Ordin de ministru prin care colegii mei de la Garda Naţională de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, împreună cu Direcţia de Control din Ministerului Mediului, să meargă în ţară şi să vadă exact locurile în care, în urma inundaţiilor, s-au strâns astfel de deşeuri care au fost aruncate de persoane care sunt certate cu legea, astfel încât să găsim şi anumite măsuri, inclusiv de modificări legislative de înăsprire, atunci când este cazul, a acestor sancţiuni. Cei care încalcă legea trebuie să plătească amenzi foarte mari!”, a spus Gavrilescu, citată de Agerpres.

Hidroelectrica estimează că de pe Lacul Bicaz sunt de colectat cca. 200 de tone de material lemnos, 45 de tone de mase plastice şi 10 tone de alte deşeuri. Materiile poluante sunt răspândite pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare (1% din suprafaţa lacului) şi se intreapta în mod natural către frontul de retenţie al hidrocentralei Dimitrie Leonida (Stejaru).

Viaţa Nemţeană