Neamţ: de o frumuseţe unică, rezervaţiile din 5 localităţi sunt sub protecţie prin fonduri europene Neamţ: de o frumuseţe unică, rezervaţiile din 5 localităţi sunt sub protecţie prin fonduri europene
„Exploatările forestiere, exploatările miniere şi, în ultimul timp, din ce în ce mai mult schimbările climaterice, duc la declinul biodiversităţii”, a declarat Mihaela Popa,... Neamţ: de o frumuseţe unică, rezervaţiile din 5 localităţi sunt sub protecţie prin fonduri europene

„Exploatările forestiere, exploatările miniere şi, în ultimul timp, din ce în ce mai mult schimbările climaterice, duc la declinul biodiversităţii”, a declarat Mihaela Popa, managerul proiectului Asigurarea unui management integrat, conservativ și durabil al ariilor naturale protejate administrate de Județul Neamț”, prezentat astăzi, de Consiliul Judeţean Neamţ.

„Menţinerea biodiversităţii  şi varietatea speciilor sunt vitale pentru supravieţuirea speciilor. 7% din suprafaţa totală a ţării reprezintă arii protejate iar prin situl Natura 2000,  17 la sută”, a adăugat managerul.

„În cadrul proiectului se vor oferi dotări şi echipamente cu care personalul implicat în derularea proiectului să poată să adune şi să stocheze date din aria Parcul Naţional Ceahlăul – Bicaz, Bicazu Ardelean, Ceahlăul, Grinţieş şi Taşca. Elevii vor fi informaţi despre influenţarea atitudinii comunităţilor locale în favoarea protejării mediului: rechizite, pliante, broşuri, elemente de vestimentaţie, premii”, a spus Simona Maria Balint, responsabil în comunicare şi publicitate a proiectului.

Este foarte importantă baza de date care se va crea şi care va fi integrată în  plan naţional şi internaţional.

Proiectul mai cuprinde: concurs de fotografie realizat de elevii din 3 şcoli. Timp de o lună, aceştia vor realiza fotogafii din aria de implementare proiectului. Acestea vor fi prezentate în luna iunie 2020, odată cu sfârşitul anului şcolar; cinci întâlniri în fiecare localitate, cu minim de 40 de persoane interesate în proiect; realizarea unor filme documentare.

În luna iunie 2020, la Durău se va desfăşura o conferinţă cu mediul ştiinţific, cercetători, profesori universitari, bilogi, care vor prezenta rezultatul studiilor din ariile protejate, schimburi de experienţă.

Viaţa Nemţeană