Moromeţii se întorc! Moromeţii se întorc!
Horaţiu Mălăele, în rolul lui Ilie Moromete Filmul se va lansa oficial în cinematografele din ţară pe 16 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.... Moromeţii se întorc!
  • Horaţiu Mălăele, în rolul lui Ilie Moromete
  • Filmul se va lansa oficial în cinematografele din ţară pe 16 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Filmul „Moromeţii 2”, cea mai aşteptată producţie a anului, va avea premiera naţională pe 5 noiembrie la Sala Palatului din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Transilvania Film transmis AGERPRES, pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, personajele lui Marin Preda sub regia aceluiaşi Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru şi este semnată de Vivi Drăgan Vasile.

„Moromeţii 2″ continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoşteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l munceşti, trecuse un război. Toată ordinea vieţii lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduieşte egalitatea. Se şterg diferenţele într-un mod forţat şi violent, iar albul devine negru, şi invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el şi cea de-a doua soţie, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi”, se arată în prezentarea peliculei.


În rolurile principale – Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (directorul şcolii).

E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare şi teamă. Iar lumea aceea pe care o ştiam dispare, de fapt. Asta m-a şi atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supravieţuit până în anii colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, a declarat Stere Gulea, citat în comunicat.

Actorul Horaţiu Mălăele a afirmat că „va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a ţăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experienţe sociale dezastruoase”.

La finalul proiecţiei de gală de la Sala Palatului, regizorul, actorii şi ceilalţi realizatori vor împărtăşi spectatorilor experienţe din culisele filmărilor şi vor acorda autografe. De asemenea, organizatorii vor oferi celor prezenţi o broşură de colecţie dedicată universului Moromeţilor, precum şi alte surprize.

Preţul biletelor puse în vânzare pe Eventbook.ro este de 60 lei (categoria I), 40 lei (categoria II) şi 30 lei (categoria III).

Potrivit sursei citate, filmările pentru „Moromeţii 2” au început în septembrie 2017, majoritatea secvenţelor fiind turnate în aceeaşi casă, din acelaşi sat (Talpa, judeţul Teleorman) în care a fost realizat şi primul film în 1985. Pre-producţia părţii a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu şi Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Şirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeaşi Dana Bunescu, câştigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj şi sunet. Machiajul şi coafura sunt semnate de Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu. Fotograful afişului oficial este Alex Gâlmeanu.

Filmul se va lansa oficial în cinematografele din ţară pe 16 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Distribuitorul Transilvania Film va organiza un turneu naţional de promovare „Moromeţii 2”, în prezenţa realizatorilor, astfel încât spectatorii din întreaga ţară, chiar şi cei din oraşele unde nu există multiplex sau sală de cinema, să poată vedea mult-aşteptatul film, precizează organizatorii.

„Moromeţii 2” este o producţie Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Studioului de Creaţie al Ministerului Culturii.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.

Viaţa Nemţeană