Iubesc Hârtia! Astăzi, Laurenţiu Dimişcă şi Ana Luncanu. Un proiect al Fundaţiei „C.M.IMAGO” Iubesc Hârtia! Astăzi, Laurenţiu Dimişcă şi Ana Luncanu. Un proiect al Fundaţiei „C.M.IMAGO”
„A mai trecut o zi de Iubire!” Domnule Laurențiu DIMIȘCĂ, asta ar trebui să semene a scrisoare deschisă, pe Hârtie, în plic, deoarece ne... Iubesc Hârtia! Astăzi, Laurenţiu Dimişcă şi Ana Luncanu. Un proiect al Fundaţiei „C.M.IMAGO”

„A mai trecut o zi de Iubire!”

Domnule Laurențiu DIMIȘCĂ, asta ar trebui să semene a scrisoare deschisă, pe Hârtie, în plic, deoarece ne scoți din minți! Nu cred că adrisantul ar fi vreodată acasă, în sensul de a putea percepe și o altă părere. Ne-ai purtat jumătate de târg pe jos de 1 Mai anul acesta pentru a vedea unde se pot mânca mititei proaspeți și se poate bea vin la carafă, ca apoi, după câteva pahare, să-mi spui că ai fi vrut să te hrănești cu metal… să te fi născut în viitor.

Te-am privit îngrijorată, nu mă pot abține de la această stupidă spaimă că omul flămând poate fi în stare de orice, nu știi la ce te poți aștepta din partea unui temperament vulcanic, îți poate sări la gât, te face prost, râde cu cinism de tine, niciodată nu putem avea habar de unde începe nebunia în om…

      De această dată, Pictorul nu mai purta șapca nelipsită cu ochelarii deasupra, putea aduce a ființă normală la cap… văzut de departe, deși creația sa, pe care o numește existențială, este aceea a unei fiare nesătule, nesătulă de sens și semnificație.

Dar am simțit iarăși înțepătura sărată a lacrimilor lui sub privire. Era, de fapt, un fel de om obosit, ajuns cu greu acasă de pe drumuri lungi. Eu așteptam rabdătoare ca Timpul să capete din nou viteză după primul pahar de vin…

Altfel cugetă omul hrănit și adăpat, te poți întinde la vorbă, mersul gândirii este oarecum așezat.

Când credeam că o după-amiază frumoasă s-a încheiat, imi dăruiește o „lucrărică” (licența autorului), adică un tablou micuț în culorile sale demente și căruia i-a dat un titlu  ce părea înfipt în țărușii vieții mele: „A mai trecut o zi de iubire!”. Dedicația mi se adresează cu un scris și o grafică copilărească, tot ale lui…

A fost flatant, dar a fost și o oportunitate de a-l aduce la un taifas despre el. Am râs, am glumit, l-am tot întrebat despre modul temerar de a picta la înălțimi, pe ziduri, pe niște turnuri amețitoare ale Bucureștiului…

Făcuse, tocmai cu mine, o mică greșeală, m-a „atins” cu umor aspru, o idee mai mult decât pot eu suporta și atunci am început să-i pun întrebări ca un anchetator, întrebări scurte, malițioase, agresante, una după alta…

Astfel, aflu că îl iubește pe Giotto, dintre pictorii italieni, apoi pictura bizantină, dintre culori, adoră verdele veronesse… gata, l-am prins ca pe un martor în ispita stranie a interogatoriului, și spune totul, povestește despre Aleatoriul din pictură ca regulă, eu caut să primesc mereu răspunsuri clare, simple, să-l ghicesc!

   „Mi-aș fi dorit să fiu un pictor de Curte, să nu am grija zilei de mâine…” Îi răspund, că noi trei de la această masă nu ne-am născut în capul ei. Toți am luptat cumva. Ce anume reproșezi Lumii? „Nimic, îmi răspunde, dacă m-aș fi născut Boier, nu aș fi fost Artist, nici Cornel Miftode Fotograf și nici tu atât de Curioasă.”

– Ce este un Artist?

   – Habar nu am, ceea ce știu este că un Artist se naște, un pictor se formează…

Aveam bănuiala că un dialog intens cu Laurențiu DIMIȘCĂ mă va costa prin epuizare, dar a meritat, mă conduce în direcția unei gândiri din care lipsește logica lui Aristotel. Afirmă: „pictura contemporană este depășită demult…” Apoi, fără milă îmi spune că el caută în culori pure să nimerească esența omului interior. Văleu, ce este asta?

Obosită și aproape învinsă de un temperament vulcanic îl chestionez dacă are prieteni, în același timp îi privesc părul ondulat, aproape creț, tenul ars de soare și spune nu știu, unul, poate doi, poate doar unul și privește spre chipul lui C.M., cu un fel de complicitate. Eram în plus acolo, regăsesc o afinitate veche între ei, legată de Hârtie și albume de artă, o complicitate dată de istorii personale despre care e bine să nu întrebi. Dacă aș întreba, seara s-ar temina dimineața. Am văzut zâmbetul complice al Prieteniei.

– Pe care anume dintre Artiștii din Neamț îi respecți matale?

   – Pe toți care sunt Artiști, vreau să spun…

– Nume, îmi puteți da?

       – Da, Filimon, Brauner, Petrescu, Milord, Ulian, Ceacâru, Mimi Revencu, Dumitru-Bogdan Enache, Agape amândoi, Mariana Papară, Bezem, Diaconii și… pe toți ceilalți care sunt în Viață, pe toți!

– De ce nu sunteți prezent la vernisaje, pe simeze?

  – Pentru că nu sunt invitat!

– Ce înseamnă pentru matale ideea de critică de artă?

        – Critica înseamnă că 2+3 = Unu…

Privesc spre chipul senin al lui C.M., râde cu lacrimi, întreabă cum vine asta, eu nu pot nici măcar zâmbi de această dată. Nu am dat impresia că am înțeles, dar am priceput unde bate. Voi trece totul pe Hârtie. De ce ar fi nevoie să înțelegem mereu?

Lucrurile pot rămâne așa, frumoase! Ca unii dintre oameni!

Et sic omnes, sed non ego.  A propositum, Laurențiu DIMIȘCĂ!

Anica LUNCANU

iubesc HÂRTIA

este un proiect al Fundaţiei C.M.IMAGO

     

astăzi:

                Anica LUNCANU

                Mariana OLTEAN TUDOSE

               Ana-Maria Rebegia

                Laurenţiu DIMIŞCĂ

                Daniela NEAMŢU

                Corneliu CALIN

                Petru DIACONU

                Teodor Petru MOLDOVAN

                Sorin MIHĂILESCU

                Cornel MIFTODE

 

           Dumitru-Bogdan ENACHE, grafician
             www.colectiadeazi.ro
              http://cni.nt.edu.ro/colectia_de_azi/

 

 

 

 

 

 

 

Viaţa Nemţeană

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.