În ce domenii se poate aplica procedura medierii În ce domenii se poate aplica procedura medierii
In contextul cresterii exponentiale a numărului, complexităţii şi gravităţii litigiilor şi conflictelor, asociată cu problemele financiare şi de resurse umane a sistemului de justiţie... În ce domenii se poate aplica procedura medierii

In contextul cresterii exponentiale a numărului, complexităţii şi gravităţii litigiilor şi conflictelor, asociată cu problemele financiare şi de resurse umane a sistemului de justiţie din România, instituţia medierii, ca metodă alternativă de soluţionare a disputelor, aplicabilă de foarte mulţi ani în alte state ale Uniunii Europene, Canada ori Statele Unite ale Americii, a apărut, în România, ca o gură de oxigen pentru justiţiabilii dispuşi să-şi clarifice orice situaţii conflictuale, pe cale amiabilă, pe baza comunicării directe, pentru satisfacerea intereselor legitime, unul dintre principalele avantaje ale medierii unei situaţii conflictuale fiind aceea că dimensiunile şi consistenţa acestor interese sunt stabilite, în mod voluntar şi conştient, de părţi, fără implicarea puterii decizionale unilaterale a unei terţe entităţi.
Scopul medierii este acela de a favoriza o formă de justiţie mai flexibilă şi mai puţin costisitoare şi de a degreva instanţele judecătoreşti de cauzele minore
Este de notorietate că orice justiţiabil implicat într-un proces penal, civil, comercial etc, ajunge în situaţia de a fi constrâns la suportarea unor considerabile resurse de bani si timp, la care, bineînţeles, se adaugă stresul provocat de situaţia conflictuală în sine, ori, în cele din urmă, stresul incertitudinii soluţiei ce ar putea fi adoptate pentru stingerea situaţiei conflictuale, care poate să-i fie favorabilă sau nu.
Şi dacă cineva nu ar fi convins de aceste inconveniente pentru a-l determina să apeleze la o mediere, ar fi interesant de studiat câţi justiţiabili sunt afectaţi de stresul provocat de sentimentul de injustiţie indus de situaţia neacceptării psihice a unei soluţii care nu răspunde aşteptărilor sale.
Astfel, prin Legea nr. 192/2006, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul român, raliindu-se practicilor instituite în alte state europene şi nu numai, răspunzând necesităţilor vieţii sociale, a stabilit cadrul normativ, mai mult decât necesar, pentru implementarea şi asigurarea viabilităţii procedurii medierii ca o modalitate de soluţionare a conflictelor, pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din actul normativ menţionat, dacă legea nu prevede altfel, părţile sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avanatajele medierii, ce nu trebuie confundată cu medierea propriu-zisă, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, penală, precum şi în orice alte materii.
Este de evidenţiat faptul că, dacă în unele state europene s-a constatat că introducerea medierii obligatorii a reprezentat o mişcare esenţială pentru eficientizarea justiţiei, în România, legiuitorul, pe fondul necesităţii unei schimbări de mentalitate a justiţiabilului, a impus obligativitatea nu pentru medierea propriu-zisă, ci pentru procedura de informare asupra acestei proceduri.
De la data de 01 august 2013, potrivit legislaţiei valabile în prezent, neîndeplinirea procedurii de informare asupra medierii, ca alternativă la sistemul clasic de justiţie, în cazurile stipulate de art. 601 din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare, va avea ca efect inadmisibilitatea oricărui demers în justiţia clasică, sancţionându-se lipsa de diligenţă a justiţiabilului de a-şi clarifica situaţiile conflictuale prin implicare directă şi a nu aştepta soluţia din partea unui terţ, cu care, în anumite situaţii nu ar fi de acord.
Potrivit Legii nr. 192/2006, persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege, excepţie de la această procedură amiabilă făcând drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege.
Cu alte cuvinte, legiuitorul român, pentru a atrage atenţia asupra importanţei acestei noi instituţii, a statuat că medierea reprezintă o activitate de interes public, prin această procedură putându-se soluţiona orice tip de conflict, cu excepţiile legale, expres stipulate, impunând potrivit art. 601 din lege obligativitatea informării asupra acestei proceduri, ca etapă prealabilă admisibilităţii unei acţiuni judiciare în următoarele domenii:
1. În domeniul protecţiei consumatorilor, când se invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a:
– achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos,
– nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate,
– existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi    operatorii economici
– încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în  domeniul protecţiei consumatorilor;
2. În materia dreptului familiei, în situaţiile privitoare la:
– continuarea căsătoriei;
– partajul de bunuri comune;
– exerciţiul drepturilor părinteşti;
– stabilirea domiciliului copiilor;
– contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor;
– orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
3. În domeniul litigiilor privind :
– posesia,
– grăniţuirea,
– strămutarea de hotare,
– orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
4. În domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, cu menţiunea că această procedură este inaplicabilă în acele situaţieii de angajare a răspunderii profesionale în care prin legi speciale este prevăzută o altă procedură de soluţionare amiabilă a unor astfel de situaţii;
5. În litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
6. În litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la la o serie de proceduri stabilite prin Codul de procedură civilă.
7. În cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, ca de exemplu, fără a ne limita la această enunţare, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, vătămarea corporală din culpă, violarea de domiciliu, violarea secretului corespondenţei, violul, furtul pedepsit la plângerea prealabilă etc.
8. În materie comercială.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale invocate, pot face obiectul medierii orice drepturi asupra cărora părţile pot dispune prin convenţie sau în orice mod permis de lege, în condiţiile conştientizării avantajelor acestei metode alternative de soluţionare a conflictelor şi existenţei disponibilităţii părţilor interesate de a apela la această procedură a medierii, în situaţiile sus-menţionate, expres stipulate de legiuitor, instituindu-se obligativitatea informării asupra medierii, lipsa acestei proceduri având ca efect, începând cu data de 01.august 2013, inadmisibilitatea oricărui demers judiciar în domeniile stipulate.
Meditator,
Mihai Dragos Baroi

Viaţa nemţeană