Deputat nemţean, a dat politica pe Parlament Deputat nemţean, a dat politica pe Parlament
Deputatul USR Iulian Bulai și-a anunțat, în cursul zilei de ieri, decizia de a demisiona din funcția de președinte al filialei USR Neamț, după... Deputat nemţean, a dat politica pe Parlament

Deputatul USR Iulian Bulai și-a anunțat, în cursul zilei de ieri, decizia de a demisiona din funcția de președinte al filialei USR Neamț, după ce la sfârșitul lunii septembrie a renunțat și la conducerea filialei locale din Roman. Odată luată această decizie, deputatul nemțean a renunțat la ultima funcție politică pe care o deținea, pentru a se putea dedica în totalitate activității parlamentare.

„Am reflectat mult în ultima perioadă cu privire la această decizie și am ajuns la concluzia că este cea mai potrivită în acest moment pentru USR Neamț. Avem în USR modele de succes de filiale conduse de membri care nu sunt parlamentari și cred că este o rețetă care poate da roade și la Neamț. Am contribuit cu succes la înființarea a patru filiale locale și una județeană, iar acum cred că Filiala USR Neamț este una stabilă și matură. Consider că în acest moment am trecut peste perioada vulnerabilităților la care este expusă orice structură de partid la început de drum. Sarcina noului președinte va fi de a extinde și mai mult filiala USR Neamț, de a dinamiza activitățile filialei și de a găsi cei mai buni oameni care să candideze la alegerile locale viitoare. Le mulțumesc colegilor din USR Neamț pentru că m-au susținut și sper ca și noul președinte să aibă parte de același sprijin din partea membrilor. Totodată, sper ca noul președinte să dedice timp și resurse pentru USR Neamț din noua funcție, iar la alegerile locale să avem candidați în cât mai multe localități”, a declarat deputatul Iulian Bulai.

Iulian Bulai a fost ales în funcția de președinte al USR Roman în ședința Adunării Generale a Filialei locale USR Roman din 14 octombrie 2016, iar 9 zile mai târziu a primit votul membrilor USR Neamț pentru a conduce și filiala județeană. După demisia din funcția de președinte al USR Roman, noul lider al organizației locale romașcane a fost ales Radu Samson, fost candidat la alegerile locale parțiale organizate pentru Primăria Municipiului Roman în vara acestui an. Pentru funcția de președinte al filialei județene, alegerile vor fi organizate cel mai probabil la începutul lunii decembrie.

Viaţa Nemţeană

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.