Introspecție în viața de apoi a președintelui Iacoban
Aparent fără nici o legătură cu subiectele prezentate în ultima conferință de presă, președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban, a făcut mai multe referiri la condiția efemeră a omului pe pământ, în general, și a sa, în particular. Subiectul care l-a trimis cu gândul în eternitate a fost cel... Read more
Încă o jumătate de an de lucru în Beciul Domnesc
Lucrările la Beciul Domnesc II, care ar fi trebuit să se încheie în primăvara acestui an, se vor prelungi cu șase luni, din cauza unor descoperiri arheologice făcute în timpul lucrărilor de reabilitare. În interiorul beciului a fost descoperit un alt zid de piatră, care se pare că este... Read more
Piața Centrală a fost ipotecată
Conducerea primăriei pietrene a susținut vineri, 9 ianuarie, o conferință de presă în cadrul căreia au fost dezbătute mai multe subiecte. Unul dintre acestea a vizat stadiul documentației pentru reconstrucția Pieții Centrale. Potrivit edililor, a apărut o problemă la care se caută soluții, cu privire la procedura de obținere... Read more
Ionii Neamţului

Ionii Neamţului

Local 7 ianuarie 2015

Zeci de mii nemţeni purtători ai numelui Sf. Ioan şi derivatelor acestuia, sărbătoresc, astăzi, onomastica. Ioan este numele pe care îl poartă şi demnitarii nemţeni: deputatul Ioan Munteanu (PSD), deputatul Ionel Arsene (PSD), senatorul Ioan Chelaru  (PSD); 12 primari – Ionel Ciubotaru (Roznov), Ioan Rotaru (Alexandru cel Bun), Ioan... Read more
Primarul oraşului Bicaz, Nicolae Sălăgean:  „2014, un an mai plin şi mai greu faţă de anul trecut”
Primarul oraşului Bicaz, Nicolae Sălăgean: „2014, un an mai plin şi mai greu faţă de anul trecut”   Domnule primar, cum a fost anul 2014 pentru dumneavoastră şi pentru oraşul Bicaz? A fost un an mai plin şi mai greu faţă de 2013, pentru că, încă de la începutul... Read more
NEAMŢUL, ÎN TRISTUL AN AL MORŢII. CE TRAGEDII AU MARCAT JUDEŢUL ÎN ACEST AN
Nici un alt an, din ultimii 20 din Neamţ, nu a fost atît de puternic marcat de decesele unor personalităţi, aşa cum a fost anul 2014. A fost şi anul accidentelor teribile care au secerat vieţi tinere şi foarte tinere. 3 februarie A murit consilierul judeţean şi mîna dreaptă... Read more
Neamţul, sub cod galben pînă luni seara
Avertizarea meteorologică actualizată pentru intervalul 28 decembrie ora 20.00 – 29 decembrie ora 20.00 menţine judeţul Neamţ în Cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei. Vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km pe oră, viscolind şi troienind zăpada. Ioan Vlad Angheluţă, prefectul judeţului,... Read more
Dragoș Chitic, primar interimar al municipiului Piatra Neamț. Ce vrea să facă noul edil cu oraşul?
Consilierii pietreni s-au întrunit marți, în ședință ordinară. De departe, cel mai important proiect de pe ordinea de zi a fost cel privind desemnarea unui viceprimar care să preia atribuțiile primarului Gheorghe Ștefan, pe durata suspendării de drept a mandatului acestuia. Dragoș Chitic a fost ales cu unanimitate de... Read more
Poliţist local: Hotărîrea care stipulează 10 lei pe zi pentru hrană, ilegală!
Aflat în patrulare la unele din punctele sensibile ale municipiului Piatra Neamţ, un poliţist local, ne-a declarat că hotărîrea de Consiliu Municipal prin care se acordă 10 lei pe zi pentru hrană, este ilegală. Sub protecţia anonimatului, poliţistul, care tocmai era sîcîit de un beţiv care-l chema undeva să-i arate... Read more
Descinderi DIICOT Neamţ la o importantă firmă de pază: S.C. „Scorseze Security Internationa
DIICOT Neamţ efectuează, în această dimineaţă, cercetări la o importantă firmă de pază . Obiectul cercetării este o suspiciune de evaziune fiscală de 8 milioane  de euro. Revenim cu detalii. Biroul Teritorial Neamț împreună cu lucrătorii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate  Bacău... Read more