Legsilativul nemţean se va întruni vineri, 31 mai, ora 10,00, în şedinţă extraordinară. Unul dintre cele 17 proiecte trecute pe ordinea de zi, vizează acordarea unui ajutor financiar comunei Alexandru cel Bun, în vederea finalizării unor lucrări de investiţii şi începerea lucrărilor pentru puţul liftului la cel de-al doilea pavilion al Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani. „Pentru asigurarea condiţiilor de funcţionare normală a acestei unităţi sanitare din bugetul local s-au cheltuit 1.035 mii lei iar din partea CJ Neamţ s-a asigurat o finanţare de 800 mii lei. Având în vedere specificul acestei unităţi sanitare, precum şi importanţa serviciilor medicale pe care aceasta le prestează pentru cetăţenii din toate localităţile judeţului, propun ca suma ce reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Neamţ, în cadrul asocierii, să fie de 550.000 lei pentru realizarea lucrărilor sus-menţionate la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani”, se precizează în expunerea de motive. Rămâne de văzut dacă aleşii judeţeni vor fi de acord cu proiectul.
Irene APOSTOL