Astăzi, viceprimarul Luminiţa Vârlan la vârsta marilor împliniri Astăzi, viceprimarul Luminiţa Vârlan la vârsta marilor împliniri
Pe doamna profesoară Luminiţa Vârlan am cunoscut-o în urmă cu 20 de ani, pe vremea când era inspector şcolar general adjunct, alături de Vasile... Astăzi, viceprimarul Luminiţa Vârlan la vârsta marilor împliniri

Pe doamna profesoară Luminiţa Vârlan am cunoscut-o în urmă cu 20 de ani, pe vremea când era inspector şcolar general adjunct, alături de Vasile Pruteanu. De la biroul etajului 1 al Inspectoratului Şcolar Neamţ, d-na Vârlan a promovat director al Direcţiei de Învăţământ Preuniversitar din România, s-a întors apoi director al Colegiului Naţional „Petru Rareş”, şi-a continuat cariera la catedră, acolo unde şi-a desăvârşit adevărată vocaţie. Cochetează şi cu politica, dar este una dintre acele puţine persoane apreciate în Neamţ  care nu datorează acest fapt politicii. Astăzi, profesoara şi viceprimarul Luminiţa Vârlan stă iar faţă în faţă cu timpul, care, vorba poetului atât de îndrăgit ei şi nou tuturor „creşte în urma” sa.

  O vârstă: un bilanţ sau nu un nou început?

Niciodată n-am dorit să am o relație deficitară în raport cu timpul pentru că e o mare nefericire să nu poți fi contemporan cu propriile experiențe de viață. Deși înșurubată-ca toată lumea-în urgențele clipei, vreau să stau bine și cu trecutul, dar și cu viitorul. În consecință, o vârstă este, neîndoielnic, bilanț dar și început. Bilanț, pentru că există șirul de experiențe pe care, cuviincios este să le tratăm cu înțelepciune, în sensul dat de Socrate termenului, în Charmides, adică de expresie supremă a sănătății. Câtă vreme trăim “bilanțul” ca integralitate a noastră și îl lăsăm locuit de principiul superior care este înțelepciunea, cred că devine expresie individuală și achiziție personală, zestre cu care poți gestiona bucuriile, necazurile, hazardul, conceptele. Pe de altă parte, niciodată nu mi-a fost teamă să propun, să construiesc, să greșesc. În sensul acesta, vârsta poate fi un început, o reinventare, sigur, cu rigoare, cu morală, cu risipă de suflet frumos.

Dacă ar fi să începeţi din nou de la 20 de ani, ce nu aţi mai repeta?

Nu aș mai “negocia” cu oamenii exercițiul onoarei (foarte interesantă evoluția semantică a termenului în limba română în raport cu schimbarea mentalităților). Asta înseamnă că nu aș mai tolera defensiv vanitățile unora, aroganța, precum și viciile de gândire și de comportament.

Cu excepţia părinţilor, ce figuri v-au marcat copilăria?

Copilăria nu e numai copilăria pe care am trăit-o, ci și totalitatea impresiilor care s-au format ulterior. A fost și este multiplicată datorită reflecțiilor despre ea și îmi vine să spun-precum Saint-Exupery- că mi se pare mereu “mai dureros de mai adevărată” decât cealaltă lume, cea pe care o trăiesc. Am avut părinți și bunici excepționali, profesori care mi-au pus școala în suflet și mi-au dat stimulentul fertil al viitorului, prieteni durabili care se află în autobiografie.

Tuturor le datorez ceea ce sunt, chiar dacă uneori nu pot  personaliza, pentru că în fața mea strălucește o luminoasă galerie de oameni respectați, înțelepți, iubiți. Și poate, uneori, eram prea copil pentru a ști să mă bucur și să valorific unele întâlniri.

Cel mai frumos moment din cariera de profesor…

Greu de ales pentru că viața mea de profesor (în ciuda greutăților) a fost fascinantă, poate și pentru faptul că am încercat să înțeleg tinerii fără prejudecăți și fără instrumentar coercitiv, să admir mai mult decât să neg, să am respect pentru bunătate și inteligență constructivă. Cum aș putea ierarhiza între sărbătoarea-surpriză a zilei mele de naștere într-un restaurant închiriat pentru mine de elevii mei pentru o oră (clasa a XII-a C,promoția 1999) și  aplauzele primite la finalul unei ore din partea elevilor de la clasa a X a B (promoția 2005) sau cele de la începutul orei de literatură universală la clasa a XII a F (promoția 2012)?  Cum aș putea alege între aprecierile ce mi-au fost adresate de academicianul Eugen Simion în “Convorbiri critice” după susținerea examenului de obținere a gradului didactic I și dedicația de pe volumul de poezii al Ancăi David (Sunteți cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu!) ? Cum să pot uita cele cinci ouă aduse într-un decembrie înzăpezit de un elev din clasa a VI a din Chilii (Lică Pascaru) cu argumentul “să nu muriți de foame’’și disperarea lui Ilie că voi fi operate, precum și intervenția lui de copil de clasa a V a pe lângă medicul chirurg (unchiul său) ca să-mi salveze viața?! Cum să nu mă bucur de  devoțiunea prieteniei de astăzi a Aureliei, a Lăcrămioarei (acum profesor de limba și literatura română), a Mihaelei sau nesfârșitele dovezi de aduceri- aminte ale elevilor mei?! Nu pot alege oricât de dârz aș căuta, pentru că a fi fost profesorul lor a fost pentru mine o onoare!

Modele pe care le-aţi urmat?

Din fericire, am avut în primul rând în familie modele trainice, coloane de susținere care mi-au oferit prin conduita lor croiala unui om întreg, (sper) educat, pregătit să slujească adecvat binele comun (prin profesiune, prin angajare politică, prin relație cu morala personală și morala publică).  Au urmat profesorii mei care, exemplar, au creat oaze ale excelenței, chiar în vremuri tulburi. Mostre de notorietate, Valeria Modan și Irina Hirțe au devenit pentru mine repere comportamentale în viața curentă (profesională, comunitară, privată). Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eugen Simion, Alexandru Piru, Ovid S. Crohmălniceanu m-au făcut să aspir la un ”stil”, coroborând sinele autentic cu paideia. Să-mi îngăduiți să sper, candid, că uneori ”i-am urmat”.

 Care este marea neîmplinire?

Doresc să-mi permiteți răsfățul de a nu vorbi despre neîmpliniri.

 

Pe scurt: floarea preferată; profesoara de română sau politicianul; dacă vi s-ar spune „pune-ţi o dorinţă, oricare, şi ţi-o voi îndeplini”, care ar fi aceea?; şcoala dinainte de 1989 sau şcoala post decembristă; trei păcate grele pe care nu le-aţi ierta; trei lucruri pe care le-aţi lua pe o insulă pustie.

Răspuns:

-florile;

-profesoara de limba și literatura română;

-să nu-mi răpească nimic (mai ales o boala) demnitatea condiției umane;

-școala cu toate “păcatele” ei;

-trădarea, răutatea, aroganța;

-o carte (nu contează care, mi-aș face o lume din ea), multă hârtie, un pix;

Viaţa Nemţeană

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.