Asaftei: „ALDE –împotriva instituirii stării de alertă, în forma propusă guvernul Orban!”. De ce? Asaftei: „ALDE –împotriva instituirii stării de alertă, în forma propusă guvernul Orban!”. De ce?
ALDE NU A VOTAT instituirea stării de alertă iar preşedintele organizaţiei judeţene a democrat liberalilor din Neamţ, Ion Asaftei, explică ce a stat la... Asaftei: „ALDE –împotriva instituirii stării de alertă, în forma propusă guvernul Orban!”. De ce?

ALDE NU A VOTAT instituirea stării de alertă iar preşedintele organizaţiei judeţene a democrat liberalilor din Neamţ, Ion Asaftei, explică ce a stat la baza votului negativ:

1)Nu vrem să introducem o situație ambiguă și restrictivă în întreaga țară. Sunt județe care nu au nicio persoană infectată! Încercarea de a băga toate județele cu anasâna în stare de alertă rămâne doar apanajul acestui guvern de strânsură, neracordat la realitățile țări

2)Starea de alertă nu are la bază măsurători clare, numărul de teste efectuate nu corespunde cu numărul de persoane, cunoscut fiind faptul că sunt enorm de multe cazuri în care aceeași persoană a fost testată și de cinci ori. Ambiguitatea și dezinformarea au reprezentat pentru guvernul penelist metodele care au marcat întreaga stare de urgență.


3)Fixația acestui guvern condus de la Cotroceni în legătură cu alegerile anticipate. Se știa pe canale oficiale, cu multe luni în urmă, că prin țară ,,zburdă” COVID-ul 19, iar guvernanții nostril, deși informați, erau preocupați, ca și acum, de interese electorale. A lăsa țara nepregătită în fața unei asemenea amenințări reprezintă dovada unui cinism absolut grotesc!


4)Nevoia stringentă de relansare economică a României. Nici acum când chingile și dictatul Bruxelles-ului au devenit mai lejere, guvernanții noștri nu folosesc banii și resursele țării pentru impulsionarea și dezvoltarea economică a acesteia.


5)Dorința noastră fermă ca drepturile și libertățile fundamentale prevăzute în Constituție să fie respectate! Să dispară din practica și limbajul actualilor guvernanți minciuna, constrângerea, manipularea și dezinformarea. Actuala stare de alertă este de fapt o stare de urgență camuflată.

6)Lipsa de încredere în acest guvern, care în loc de soluții viabile pentru a ieși din actuala stare de criză, ne oferă ,,închisoare” la domiciliu.


7)Faptul că actualul guvern nu a luat nicio măsură pentru a stopa jaful din banii publici în perioada stării de urgență și practicat de firmele ,,de casă ” prin contracte exclusive, prin formula ,,încredințare directă”! Prin starea de alertă se întreține deschisă calea bătătorită a unor achiziții dubioase, direcționate către firmele PNL-ului.

8)Nu vrem să fim părtași la criza și dezastrul spre care acest guvern îndreaptă România.

Viaţa Nemţeană