Anexe gospodăreşti mistuite de flăcări la Trifeşti Anexe gospodăreşti mistuite de flăcări la Trifeşti
Sâmbătă, 29.06.2019, la ora 21:44, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență... Anexe gospodăreşti mistuite de flăcări la Trifeşti

Sâmbătă, 29.06.2019, la ora 21:44, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească din comuna Trifești, sat Trifești. La locul indicat s-au deplasat 4 echipaje de pompieri militari, din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 autocisternă și 1 ambulanță SMURD. Ajunse la fața locului, forțele profesioniste de intervenție au oprit propagarea la vecinătăți și au lichidat incendiul care se manifesta generalizat la 3 anexe gospodărești (1 garaj, 2 magazii), în limitele găsite.

În urma incendiului au ars:

  • garajul cu o suprafață de cca 20 mp confecționat din lemn cu bunurile din el (3 generatoare de curent, 2 compresoare aer, piese și unelte/scule auto);
  • o magazie cu o suprafață de cca 20 mp confecționată din lemn cu bunurile din ea (2 butoaie cu ulei, 2 butoaie cu gazolină);
  • o magazie cu o suprafață de cca 10 mp confecționată din lemn cu bunurile din ea (10 tone cereale).

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,foc deschis în spații deschise”.

Viaţa Nemţeană