Amintirile colonelului Ionel Pârvu despre Baza Hipică Amintirile colonelului Ionel Pârvu despre Baza Hipică
Dintr-o eroare regretabilă pentru editorialiştii Monografiei „Baza Hipică Virgil Bărbuceanu 1986-2019”, articolul scris de colonelul Ionel Pârvu a fost omis. Cartea a apărut la... Amintirile colonelului Ionel Pârvu despre Baza Hipică

Dintr-o eroare regretabilă pentru editorialiştii Monografiei „Baza Hipică Virgil Bărbuceanu 1986-2019”, articolul scris de colonelul Ionel Pârvu a fost omis. Cartea a apărut la Editura Sensul, în iulie 2020.

Ea curpinde o informaţii complexe despre activitatea Bazei Hipice în contextul local şi naţional, văzute din perspectiva pompierului şef din acele vremuri. Merită citit!

Primul contact cu Baza hipica ” Virgil Bărbuceanu ” l-am avut în iarna anului 1994 cu ocazia luării în primire a obiectivelor din  raionul de intervenție a Companiei de Pompieri Piatra Neamț, ( denumirea subunității  de pompieri din acea vreme, al cărui prospăt comandant eram numit cu data de 01.01.1994 cu ocazia transferului meu din Grupul de Pompieri al județului Bacău la Grupul de Pompieri al județului Neamț).

Inițial a fost o simplă prezentare a bazei specifică meseriei de pompier, din partea fostului comandant, a maiorul pe acea vreme Ionescu Ioan, iar apoi o prezentare din partea responsabilului obiectivului pe care sincer nici nu mi-l amintesc.

         Era pentru prima data când intram cu adevărat într-o bază hipică, și chiar m-am bucurat că voi avea în responsabilitate  și un astfel de obiectiv, pentru că în timpul școlii militare de ofițeri ( perioada 1984-1987) am avut prilejul, ca de nenumărate ori să privesc cu admirație caii la  antrenamentele sportivilor de la Clubul de călărie Dinamo,  deoarece  Școla militară de ofițeri activi a Ministerului de Interne din Băneasa  al cărei elev eram, era situată gard în gard cu terenurile de antrenament.  

         Nu eram străin total de ceea ce înseamnă calul, deoarece având originile la țară văzusem cai și chiar de multe ori mergeam în copilărie cu căruța unui bun prieten al tatălui meu la diferite treburi gospodărești, dar ceea ce vedeam la clubul Dinamo era altceva nu erau caii de acasă și speram ca la Piatra Neamț să văd același lucru, dar nu a fost chiar așa, dar oricum m-am bucurat.

         Timpul a trecut repede în acea vreme, deoarece era mult de muncă,cu tot felul de activități profesionale care mai de care mai importante și nu cred că am mai avut timp să merg în mod special la baza hipică, până când într-o zi tot meseria și alt motiv a făcut sa ajung la bază.

Era o zi extrem de friguroasă. Noaptea ninsese foarte mult. Mă întorceam cu forțele de la un obiectiv economic unde participasem la un exercițiu ( în acea vreme nu aveam angajați militari profesioniști lucram cu militarii în termen ), când la un moment dat mi s-a comunicat scurt prin stație :” Incendiu la Baza hipică”.  

         Inițial mi-am zis că este creată o situație tactică de către șefii mei, deoarece se mai proceda astfel pentru testarea capacității de reacție, și am schimbat imediat traseul de deplasare conformându-mă anunțului. Am cerut detalii despre incendiu, dar nu se cunoștea nimic, pentru că nefiind telefoane mobile pe acea vreme, cel care anunțase incendiul nu mai răspundea la telefon.

         Informația că  chiar este incendiu la bază mi s-a confirmat  în scurt timp, deoarece imediat ce am trecut podul peste râul  Bistrița, am observat din direcția bazei ridicându-se un fum gros. Planurile din mintea mea s-au schimbat brusc : nu era un test al șefilor ci urma o nouă confruntare, ca multe altele, cu marele dușman dar și marele prieten al omului: ”FOCUL”.

Când am intrat pe poarta ștrandului zăpada era neumblată și ajungea până la caroseria mașinilor de intervenție. S-a înaintat cu greu până la aproximativ 50 de metri de padocul care era în flăcări. O parte din cai erau scoși dar o parte foarte speriați, încă erau în padocul plin cu fum. Niște militari isteți de la țară s-au dezbrăcat de haina de la costul de intervenție le-au acoperit ochii și i-au scos cu greu.

  Am ordonat executarea unui dispozitiv de intervenție circular în jurul padocului și s-au pornit pompele pentru refularea apei. Rezultatele intervenției în partea din față  și pe laterale s-au văzut imediat dar în partea din spate încă se ridicau flăcări mari. Nu știam ce se întâmplă motiv pentru care m-am deplasat acolo. Dar ce să vezi: din țeava aruncată în zăpadă curgea jet puternic de apă, iar militarul alerga  de mama focului  prin curte urmărit de un  cerb cu coarne superbe, înfuriat și speriat în același timp. Intr-un final cerbul  s-a potolit  la strigătele noastre sau mai degrabă de oboseală și totul a intrat în normal.

După aproximativ două ore de luptă în condiții grele, focul a fost stins iar pagubele au fost limitate, dar îmi amintesc cu plăcere episodul cu cerbul, deoarece  la unele intervenții eram hăituiți de câini sau bruscați de cetățeni furioși, dar niciodată de un cerb.

In urma acestui incident l-am cunoscut pe omul deosebit, profesorul COSTACHE LUPU și din discuții am aflat că este născut în județul Bacau,  la Tescani aproape de orașul Moinești, oraș drag mie, deoacere imediat după absolvirea școlii militare de pompieri, eu îmi începusem în vara anului 1997, cariera de tânăr ofițer , în subunitatea din cartierul Lucăcești.

Cu trecerea anilor colaborarea cu domnul profesor a devenit din ce în ce mai apropiată odată cu organizarea etapelor campionatelor naționale de călărie, dar mai ales cu  organizarea etapelor de cupă mondială,  unde la solicitarea oficială a domniei sale și datorită misiunilor specifice pompierii erau nelipsiți.

La toate competițiile eram cooptat și făceam parte din echipa de organizare, răspunzând de aspectul prevenirii incendiilor iar prin măsurile adoptate de comun acord nu s-au înregistrat niciodată incidente. Îmi amintesc că la o sedință tehnică la unul din concursurile internaționale am luat cunoștință de participarea numeroasă a sportivilor români și străini cu cai foarte valoroși însoțiți de echipele lor tehnice, în urma  căreia am stabilit ca de obicei misiunile specifice. În noaptea ce a urmat nu am avut nici un moment de liniște: mi-am amintit de incendiul din acea iarnă, am analizat din nou pericolul prin prezența a numeroși îngrijitori care stăteau peste noapte cu caii și dintre care unii sigur fumau și probabil puteau să aibă și alte preocupări, am analizat valoarea cailor care după mintea mea și după cum arătau nu era mică de loc, am analizat faptul că acei cai erau probabil asigurați, am analizat capacitatea de reacție a personalul din bază în caz de incendiu etc.etc. Intr-un final ”toate îmi dădeau cu virgulă.” și adormind cu aceste gânduri coșmarul de peste noapte era inerent.

Dimineața la prima întâlnire cu inspectorul șef, Colonelul IOAN NIȚICĂ, i-am prezentat situația și un posibil scenariu negru cu consecințe grele pentru toată lumea, și am căzut de acord că este necesar ca pe toată durata competiției, de la venirea primilor sportivi și până la plecare, să  detașam o mașină de intervenție cu echipaj complet în baza hipică, înființând un punct de lucru.  După lupte dure cu eșalonul superior pe baza argumentelor prezentate, s-au obținut aprobările necesare și începând cu acel concurs, la toate competițiile ce au urmat, fie ele interne sau cu participare internațională s-a procedat la fel. Propunerea a fost primită cu entuziasm de către domnul profesor Lupu.

Colaborarea extraordinară dintre pompieri și baza hipică prin domnul profesor, s-a extins an de an și s-a concretizat prin:

– sprijinirea în fiecare an la 13 Septembrie cu ocazia ZILEI POMPIERILOR  din România cu cai și călăreți, pentru a pune în mișcare două hipocisterne de epocă la parada de defilare a tehnicii;

– participarea cu cai, atelaje și călăreți cu ocazia popularizării diferitelor evenimente din viața pompierilor;

– am fost înscriși permanent pe lista instituțiilor brăzdate cu plugușorul de membrii ansamblului condus de domnul prof. LUPU,cu ocazia sărbătorilor de iarnă, etc. etc.

Este lesne de înțeles că trăind în România noastră dragă, unde unii indivizi ”prieteni” ai mei sau a domnului profesor,  când văd că treburile merg bine și că între oameni se leagă prietenii și colaborările instituționale funcționează normal, își pun tot felul de întrebări, au neliniști, coșmaruri și apar fel de fel de idei și nu de puține ori am fost nevoit să dau explicații diferitelor organe despre unele acțiuni ale pompierilor la baza hipică. Dar toate au trecut până la urmă cu bine și cu data de 02.12. 2016, am pus punct carierei de ofițer activ și am trercut în rezervă.

Trecerea mea în rezervă însă nu a pus punct colaborarii cu domnul profesor și nici cu baza hipică, decât în ceea ce privește implicarea mea prin instituția Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Colaborarea cu baza hipică continuă prin faptul că la propunerea domnului profesor, am fost ales în cadrul Clubului Sportiv Ecvestru Costache Lupu, ca președinte al comisiei de prevenire și stingere a incendiului.

Sper ca frumoasa poveste să continue mulți ani de aici încolo și îmi doresc ca Baza hipică din Piatra Neamț să ajungă să găzduiască din nou etape de cupă mondială și multe alte concursuri de nivel național și internațional, iar prin investițiile care se fac să urce în ierarhia bazelor de top din România și nu numai.

Viaţa Nemţeană

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.