Lansare de carte la Unic: Un veac de la Marea Unire a fost primit de oaspeţii de peste Prut Lansare de carte la Unic: Un veac de la Marea Unire a fost primit de oaspeţii de peste Prut
Prof. Gheorghe Radu a lansat în această aseară, la Galeria Unic, volumul „UN VEAC DE LA MARE UNIRE” – contribuţia judeţului Neamţ la întregirea... Lansare de carte la Unic: Un veac de la Marea Unire a fost primit de oaspeţii de peste Prut

Prof. Gheorghe Radu a lansat în această aseară, la Galeria Unic, volumul „UN VEAC DE LA MARE UNIRE”contribuţia judeţului Neamţ la întregirea neamului românesc. Volumele au fost dăruite oaspeţilor români din Basarabia şi Ucraina, găzduiţi cu mare iubire şi generozitate de neobositul Valică Ouatu.

Cartea, apărută la Editura Cetatea Doamnei din Piatra Neamţ, „cuprinde informaţii şi aspecte documentare despre contribuţia locuitorilor din această parte de ţară la înfăptuirea reîntregirii neamului românesc prin intermediul personalităţilor politice şi culturale , cu renume pe plan local, naţional şi mondial, născute în aceste locuri pline de evlavie şi credinţă”, spune autorul.

Cartea aa apărut cu sprijinul SC Doridi, SC ProdCom Roman, SC Heidelberg Cement Bicaz, SC Moldocor Piatra Neamţ, Centrul Comerial Unic SA, jurist Valerică Frăţilă, arh. Ioan Mocanu, părintele paroh Gheorghe Mocanu, ing Mircea Apetrii, SC Stefan şi Comp, Vasile Coţea (Optica).

Viaţa Nemţeană

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.