175 ANI de FOTOGRAFIE – omagiu nemţean ADOLPHE A. CHEVALLIER În iarna anului 1881, luna noiembrie, ziua 7 (actul de naştere, cu numărul de...

175 ANI de FOTOGRAFIE – omagiu nemţean

ADOLPHE A. CHEVALLIER

În iarna anului 1881, luna noiembrie, ziua 7 (actul de naştere, cu numărul de înregistrare 87 din ziua de 9 noiembrie, la Primăria Comunei Broşteni) vine pe lume Adolphe, încununare a dragostei dintre Adolf Chevallier, inginer silvic, şeful exploatărilor forestiere de la Barnar, şi Smaranda Vasiliu, „de profesiune liberă”.

De copil, a fost atras de frumuseţile spaţiului geografic şi spiritual în care a văzut lumina Lumii. A început scoala primară în satul natal, Broşteni, apoi a urmat cursurile Scolii Nr.1 din Fălticeni. Acolo îl cunoaşte pe G.T. Kirileanu, ilustrul cărturar de mai târziu, cu care leagă o sinceră şi trainică prietenie, pe care o dezleagă numai trecerea în nefiinţă a acestora. În jurul anului 1897, este trimis în Elveţia, la Lousanne, să­şi înceapă ucenicia în meseria de fotograf (de menţionat că şi sora mai mare, Smaranda, a fost tot fotograf). După revenirea în ţara de origine, îşi începe cariera de fotograf. El reuşeşte să surprindă cu adevărat har, ca nimeni altul, esenţa şi pitorescul Văii Bistriţei Nemţene.

Păstorii cu turmele lor, plutaşii, gospodarii, păstrătorii de traditii, cosaşii la strânsul fânului, femeile pe prispă la tors sau la războiul de ţesut, personalităţi ale timpului, sunt doar câteva dintre temele care l­au făcut celebru.

În anul 1921, devine unul dintre furnizorii Curţii Regale (decizie din 12 dec. 1921); în anul următor (1922), artistul se hotăreşte să­şi ridice un nou atelier, pentru care primeşte autorizaţie de la Primăria Urbei Piatra.

În răgazul muncii de la atelier, cu aparatul alături, cutreieră locurile dragi lui, pentru a surprinde şi a îmbrăca în strai de sărbătoare fiecare imagine în parte. Anul 1925 este cel al casătoriei cu Ilze Krausz, în ziua de 24 a lunii octombrie, căsătorie care va avea ca rod doua fiice: Irina şi Mary. Se pare că, în acea perioadă, exista un echilibru financiar al familiei, de vreme ce s­a hotărât să­şi deschidă o filială şi la Bacău, între 1925­ – 1929.

Perioada de sfârşit de deceniu trei îi aduce an de an apariţii în presa locală, pe prima pagină, cu imagini surprinse de artist în locuri încărcate de istorie şi frumos, precum şi articole despre viaţa şi opera sa.

Vin, însă, anii tulburi ai războiului şi Ad. A. Chevallier se refugiază la Sibiu. De menţionat este că abia în anul 1940 i se acordă cetăţenia română (Dosar nr.1570/923 „Monitorul Oficial” nr. 98 din 25 apr. 1940 – S.J.A.N.

Piatra Neamţ). La începutul anului 1945, se stabileşte la Bucureşti, în strada Cazărmii nr. 37, cu atelierul în strada Carol nr. 11.

Norii cenuşii ai istoriei se abat atât asupra profesiei (începe lichidarea forţată a micilor mesteşugari), cât şi asupra familiei, fetele Mary şi Irina hotărându­se a emigra în Elveţia. Sănătatea artistului se deteriorează şi, astfel, se motivează hotărârea de a se alătura fiicelor, în Elveţia. În anul 1950, se instalează în căminul- sanatoriu din Lousanne şi, până la sfârşitul vieţii, nu încetează să corespondeze cu prietenii dragi din ţara de origine. În ciuda a numeroase greutăţi şi amărăciuni, din rândurile epistolelor se simte dorul de tot ce a însemnat viaţa bună şi frumoasă de pe plaiurile copilăriei de la Barnar, de buciumul auzit la Stâna Schitului de pe Rarău, de unduirile Bistriţei atât de dragă lui.

A fost un om iubit, respectat şi apreciat de cei din jur, nu puţini, care au avut numai cuvinte de laudă faţă de caracterul şi profesionalismul lui: „Cu obrazul numai zâmbet şi lumină (…) bun, primitor, dârz, tăcut, luminos, modest” şi mă gândesc că numai aşa putea fi un om care­şi găsea liniştea şi tihna, după oboseala zilnică, între stupii lui dragi, alături de truditoarele, asemenea lui, întru bucuria celor din jur.

Dar vine vremea când ochiul nu mai este ager şi când hârtia fotografică refuză impresii pământene.

Adolphe A. Chevallier se stinge din viaţă pe 23 aprilie 1963 în Elveţia.

Marele noroc al nemuririi lui Ad. A. Chevallier îl reprezintă colecţia de clişee fotografice rămase printr­o minune în patrimoniul Văii Bistriţei Nemţene, cu tot ce a însemnat dragostea de frumos, sinceritatea şi bunătatea artistului.

Primul „contact” cu Ad. A. Chevallier a fost pe vremea când, copil fiind, răsfoiam cutia cu fotogafii a bunicilor.

Am remarcat o ştampila frumoasă, rotundă, cu tuş de culoare verde şi cu un nume „exotic”, câtă vreme trăitorii locului erau familiarizaţi cu artişti fotografi purtând nume obişnuite (Rusu, Nica). Regret că nu i­am întrebat nimic pe bunicii mei despre artistul fotograf Chevallier.

Mai târziu, văzând câteva imagini din zona Bistriţei, am avut curiozitatea să întorc cealaltă faţă a cărţii poştale şi mare mi­a fost mirarea când am descoperit aceeaşi ştampilă ca aceea de pe fotografiile din albumul bunicilor.

De atunci (să tot fie vreo 23 de ani), am început să colecţionez imagini realizate de artist şi aşa am început să­l iubesc pe „bunicul” Chevallier.

În timp, răsfoind colecţia mea de cărţi poştale şi de fotografii, am remarcat un lucru uimitor: am descoperit că posed un număr de 17 amprente diferite de ştampilă!

Cred că diversitatea amprentelor de ştampilă este dată de nevoia de nou, de permanentă schimbare şi adaptare la concurenţă, fiecare amănunt fiind foarte important. Toate acestea vorbesc despre frământările lui în căutarea adevăratei sale identităţi.

Într­adevăr, a fost un om care a trăit în două lumi total diferite: una a strămoşilor din partea tatălui, cu origini în Elveţia, şi una a strămoşilor din partea mamei, având rădăcini în Moldova.

Locul cel mai important din inima lui rămâne neîndoielnic cel ocupat de mama sa şi de tot ceea ce a reprezentat „Bistriţa noastra scumpă (…) pe care n­o s­o revăz”.

Faţă de opera şi viaţa artistului, aceste rânduri vin să aducă un omagiu celui mai drag fotograf sufletului meu, alături de cuvintele calde ale lui Ion Vespremie, apărute în ziarul „Avântul” anul XI, nr. 187, Piatra­Neamţ, 10 Septemvrie 1939:

„Căci Ad. A Chevallier – Francezul acesta elveţian şi pe deasupra român, căci e născut la Gura Barnarului, este un erou şi o pildă de cinste, muncă, bunătate şi dragoste”.

Din volumul „Artistul Fotograf Adolphe A. CHEVALLIER – în colecţia mea” de Constantin Horghidan, aflat în pregătire la Editura „C.M.Imago”

 

Viaţa Nemţeană